Ultima vrăjitoare din Transilvania vol. 2- Anna Vary

'Mathias' e titlul volumului al doilea din trilogia "Ultima vrăjitoare din Transilvania", puteți citi recenzia primului volum aici.
Acțiunea acestui volum e plină de răsturnări de situație, descrierile sunt și aici destul de sumare, dar totuși parcă ceva mai bogate decât în primul volum, deci se simte o îmbunătățire.
În acest volum acțiunea se mută parțial la București, în prima parte a romanului, iar mai apoi trece în satul V. Alexandra se află la o petrecere cu nemuritorii din V. timp în care observă ce Nori a dispărut, fata se vede nevoită să-și ajute noii prieteni.

Ajung înapoi în V., acum un sat cufundat în noapte, plin de mister și spaime care au circulat de-a lungul unui secol. Mathias, Aneke și Lorena au oarecum nevoie de ajutorul Alexandrei nu doar pentru a o găsi pe Nori ci și pentru alte lucruri pe care le veți afla citind.

Plusuri sunt mai multe ca în primul volum, acțiunea e ceva mai bine  conturată și apar momente de mister care prind bine în lecturare. Descrierile au devenit mai ample decât în primul volum iar acțiunea e ceva mai alertă.
Plus, apare o poveste de dragoste oarecum neașteptată, cine știe cunoaște. ;)

Minusuri, să vedem, limbajul destul de simpluț, ăsta e și minus și plus.

Romanului de față îi dau acum nota 9 din 10, aștept cu nerăbdare să văd ce se petrece în ultimul volum.
Eu zic că merită să citiți și această trilogie, seamănă puțin cu seriile cu vampiri doar că acțiunea are loc pe plaiuri românești. Deci e ceva autohton cu care merită să ne mândrim. :))


*****
Voi ce mai faceți? Cum sunteți? Ce mai citiți până începe școala? :> Cum e în ultima parte a vacanței? Savurați-o din plin!


Comentarii

  1. Am văzut seria asta acum ceva timp, mi-aș dori mult să o citesc dar volumul 3 este un impediment, când apare ?!
    Frumoasă recenzia, scurtă și la obiect, să nu-ți schimbi stilul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mersi, incerc sa fac in asa fel in cat sa nu (mai) dau spoilere :)))

      Ștergere
    2. Cioburi de vise, volumul 3 apare in aceasta primavara. :)

      Ștergere
  2. Oh, de cata vreme n-am mai citit o carte de genul asta !
    Vacanta placuta in continuare si mult spor in tot ceea ce-ti propui !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Adina! Vacanta placuta, sau cat a mai ramas din ea, si tie! :D Bafta!

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)