luni, 26 iunie 2017

Numele meu este Mahtob - Mahtob Mahmoody


"Știam că tata încearcă să dea de mine, dar nu știam de ce. Voia doar să vorbim sau voia să mă vadă? Voia să mă ducă înapoi în Iran? Voia să spele onoarea familiei ucigându-mă pentru ce eram creștină, pentru că nu purtam văl, pentru că mă machiam, ascultam muzică rock (..)?"
Numele meu este Mahtob e povestea lui Mahtob Mahmoody, continuarea relatării începută de mama ei: Numai cu fiica mea de Betty Mahmoody.
Mahtob și Betty încearcă împreună să treacă peste o traumă suferită în Iran, când tatăl lui Mahtob le-a ținut ostatice pe cele două timp de optsprezece luni. Betty  se lasă convinsă de soțul ei, Sayed Mahmoody, să facă o vizită de două săptămâni în Iran, în țara natală a soțului. Doar că ajunși acolo, atitudinea lui Sayed se schimbă radical, când vine vorba de soția lui. Începe să fie din ce în ce mai autoritar cu Betty, recurge la amenințări și bătăi. 

În final, vizita se dovedește a fi o minciună, pentru că Sayed Mahmoody ia decizia de a rămâne în Iran definitiv alături de cele două.
Anii optzeci au însemnat pentru Iran război și violențe, iar pentru o cetățeancă americană și fiica de șase ani a însemnat un loc de-a dreptul primejdios. 

Războiul, violența domestică și insercuritatea a însemnat pentru familia Mahmoody destrămarea, Betty hotărăște să fugă cu Mahtob din Iran, deși o acțiune foarte periculoasă care ar fi putut să-i aducă moartea, femeia hotărăște să se salveze pe ea și pe fiica ei din primejdie.
Ajunsă înapoi în Statele Unite, după fuga din Iran, Mahtob se luptă adesea cu teama că tatăl ei ar putea să o răpească sau să le facă rău ei și mamei sale. Ba mai mult, Mahtob trece printr-un proces greu și lung în care încearcă să-și ierte tatăl pentru ceea ce le-a făcut în Iran, dar și pentru necazurile pe care i le-a cauzat lui Mahtob în copilărie și în anii de după fuga din Iran.
"Da, L-am iertat pe tata, l-am iertat pentru ceea ce ne-a făcut în Iran probabil la mai puțin de un an după ce am evadat."
Procesul iertării este unul lung și anevoios pentru Mahtob, îngreunat fiind și de boala auto-imună cu care a fost diagnosticată - lupusul. Între tratamente, școală, teama de recidivă a bolii și frica de faptul că Sayed Mahmoody ar putea să o găsească, Mahtob reușește prin credință, rugăciune și alături de familia mamei care o susține, să devină o persoană echilibrată.

"În adâncul sufletului, cred că în iertare găsești o plăcere pe care n-o găsești în răzbunare."
Cartea a fost o adevărată pildă pentru mine, o admir pe Mhtob pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, pentru că a reușit să treacă peste greutățile cauzate de lipsa tatălui, ba mai mult, a trecut peste insecuritatea cauzată de posibila lui reapariție în viața ei.

Mahtob nu acceptă nici un fel de concesie cu privire la comunicarea cu el, preferă să lase trecutul în spate și să îi evite pe cât posibil pe cei trimiși de tatăl ei în SUA ca să le facă rău ei și familiei sale.

Găsiți aici un interviu recent cu Mahtob Mahmoody. Iar de pe librăria online Libris puteți achiziționa cartea Numele meu este Mahtob

După întoarcerea în State, Betty Mahmoody s-a dedicat ajutorării copiilor ce riscă să fie răpiți internațional, iar Mahtob a devenit psiholog și ajută persoanele care suferă de afecțiuni psihice.

sâmbătă, 24 iunie 2017

Sânzienele și zestrea noastră



Tradiția urbană născută prin 2013 într-un mediu propice culturii și  păstrării tradiției străbune cere ca astăzi fetele să îmbrace o ie, o bluză cu motive tradiționale românești.
Româncele din diaspora, ce-i drept, și chiar și românii, au fost incredibil de receptivi la această inițiativă, așa că de câțiva ani încoace mediul online se umple cu fotografii de-ale românilor ce-și poartă zestrea. 
Încă există fete și femei de vârsta mea, sau mai învârstă, care au fost binecuvântate cu cel puțin o bunică ce le-a cadorisit cu ia din tinerețile ei. Altele, ca mine, și-au cumpărat ia din piață. 

Îmi place ideea de analiză a vestimentației din țara noastră, din ce am citit, am aflat că hainele românilor erau ornamentate cu simboluri ce reprezentau natura. Forme geometrice adesea pre-creștine, întâlnite la geto-daci, dar și în alte popoare (1).
 Vreau să vă explic, în câteva cuvinte, ce forme aveam preponderent pe îmbrăcăminte:

Rombul  recunoscut foarte bine în arta lui Brancuși și mai ales coloana Infinitului reprezentând uniunea dintre cer și pâmânt, el găsindu-se cu precădere atât în portul tradițional cât și în sclupturi, vase, picturi bicericești. Alte motive geometrice întâlnite sunt: cercul, spirala, unghiurile, hașurile (ce reprezintă apa).

Românii și-au ilustrat și activitățile zilnice sau lucrurile importante din viață pe haine: Soarele (adesea găsit sub formă de cerc, sau floarea-soarelui. Simbolul este unul ancestral și reprezintă conexiunea cu divinitatea), Florile sau vegetația (reprezintă viața, trăinicia, abundența și adesea meșteșugurile din zona în care erau făcute hainele, de exemplu simbolul viței de vie),.

Cromatica avea și ea un rol extrem de important, culorile deschise sau vii erau purtate de tineret, de fete nemăritate, aflate la început de drum. Culorile mai sobre erau întâlnite pe iile femeilor măritate.
De asemenea, anumite culori erau preponderente în diferite zone geografice: auriul și verdele în zonele de câmpie, maro și roșul în regiunile muntoase. 


Ziua de 24 iunie n-a fost  întâmplător aleasă de Comunitatea La Blouse Roumaine pentru a sărbători Ziua Universală a IEI. Românii au la această dată două sărbători, una religioasă, naștere Sfântului Ioan Botezătorul și una din popor, Sânzienele sau Drăgaica. 

Sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un străvechi cult solar şi se mai numeşte în unele locuri şi "Cap de vară" sau "Amuţitul cucului". Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 - 22 iunie) sau la Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

Deci, 24 iunie este o dată importantă pentru noi, avem trei motive de bucurie, trei motive de sărbătoare: nașterea lui Ioan Botezătorul, Sânzienele și ia, costumul nostru din zestrea străbună.

Japonezii au chimono, indiencele sari, iar românii au ia. 

Voi ce purtați azi? 😃

Surse:

http://www.mediafax.ro/life-inedit/noaptea-magica-de-sanziene-credinte-obiceiuri-traditii-16509561

https://www.florideie.ro/blog/ce-semnificatie-au-simbolurile-brodate-pe-ii/

http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=734:portul-popular-de-s%C4%83rb%C4%83toare-%C3%AEn-bihor&Itemid=201

duminică, 18 iunie 2017

Toate casele au nevoie de un balcon - Rina Frank


Toate casele au nevoie de un balcon, la fel cum fiecare om are nevoie din când în când de o privire retrospectivă asupra propriei sale vieți. Balconul poate fi o metaforă asupra vieții, din balcon vezi și în interiorul casei, dar vezi și exteriorul ei, lumea dinafară. Practic ești situat undeva între cele două lumi, lumea ta interioară, reprezentată de casă și cea exterioară.


Toate casele au nevoie de un balcon este povestea vieții Rinei Frank, ea povestește despre copilăria petrecută în orașul israelian Haifa, alături de părinții și sora ei, Yosefa. Emigrați din România, părinții Rinei încearcă să își găsească locul în societatea formată din oameni proveniți din întreaga lume.

Frumoasă, impulsivă și băiețoasă, Rina trăiește câțiva ani în cel mai sărac cartier din Haifa, Wasi Salib, înconjurată de diferite alte familii de evrei sau musulmani, un teritoriu în care religiile și tradițiile se îmbină.
Cu toate acestea, Rina este nevoită să se supună anumitor cutume sociale. Fiind foarte frumoasă, mama sa mizează că fata se va căsători și va avansa pe scara socială, nevând nevoie de prea multă școală, în timp ce Yosefa este cea mai bună elevă.

Aș fi vrut o minge, dar mi-era rușine să o cer pentru că eram fată.

Viața familiei este complicată de sărăcie, dar și de obiceiurile celor din jur. Bătaia, deși nu este prezentă în propria familie, o înconjoară pe Rina. Își vede diferiți vecini bătându-și soțiile și copiii fără mustrări de conștiință.

Căsătoria Rinei, deși se arată la început una foarte bună, se mărită cu un bărbat înstărit, își află finalul destul de devreme.
Fetița lor, a Rinei și a soțului, se naște cu probleme de sănătate din cauza cărora relația dintre cei doi se strică și apar tensiuni. Cu toate acestea, Rina se dedică întru totul creșterii și însănătoșirii copilei.

Legea naturii vrea ca ființa slabă să supraviețuiască numai dacă e cineva lături de ea.
Finalul cărții este unul deschis, lăsând loc de interpretări. Îi permite cititorului să își imagineze un al final, mai pe placul lui și mai frumos pentru Rina și Noa.

Să vă spun părerea mea

Dacă aveți chef de o poveste, o destăinurie prietenească pe care autoarea reușește să o facă despre propria-i viață, vă sfătuiesc să citiți Toate casele au nevoie de un balcon. Mie mi-a plăcut cartea.

Voi ce carte citiți? Sau ce carte vă așteaptă cumințică pe masă?
Pe mine mă așteaptă Numele meu este Mahtob, de Mahtob Mahmoody.

miercuri, 7 iunie 2017

Absolut tot - Nicola Yoon



 Absolut tot,  un bestseller care a captivat cititorii tineri și dornici de distracție, în special pe cititoarele tinere, care se pot regăsi ușor în carte. Eu mi-am pus ochii ageri pe carte la Gaudeamus, în luna mai. Dar n-am cumpărat-o de acolo, am zis că mai stau și bine am făcut pentru că am găsit romanul la bibliotecă.

Madeline F. Whittier are optsprezece ani și nu e o adolescentă deloc obișnuită. Maddie citește mult, învață mult, iar curiozitatea ei față de lumea din jur este de nestăpânit. Oare nu sunt acestea caracteristicile fiecărui tânăr? Aproape...
Dar ea este mai specială de-atât pentru că de mai bine de zece ani, Madeline nu a mai ieșit niciodată din casă. Boala, sau mai bine spus, o alergie la lume o ține pe fata noastră în casă, sigilată într-un fel de vid închis ermetic, iar singurul ei contact cu lumea este prin intermediul cărților și al internetului.

Mama ei, dar și asistenta Carla sunt singurele persoane cu care are contact, pe care le poate atinge și de a căror prezență se poate Maddie bucura.
Asta până când în casa de alături se mută Oliver, un tip super-simpatic, de care Madeline se îndrăgostește.
După nopți petrecute pe chat, apare în sfârșit pentru cei doi un prilej de a se întâlni. Olly, cum este alintat, devine punctul de eliberare al lui Madeline. 
Viața și securitatea ei nu o mai interesează, preferă să descopere lumea, dragostea și absolut tot ce o înconjoară, chiar cu prețul morții. Olly este partenerul perfect pentru astfel de descoperiri. Răzvrătirea adolescentină și setea de a cunoaște și înțelege lumea sunt mai presus pentru Madeline decât însăși disperarea în care cade mama ei.

Mi-a plăcut cartea și spiritul în care este scrisă. Eroina noastră este de-a dreptul fantastică, chiar dacă adevărul care îi este relevat până la finalul acțiunii, cel puțin pentru mine, a fost previzibil.
Mă așteptam la un astfel de final, sinceră să fiu, iar faptul că dragostea învinge chiar teama de moarte este încurajator.
Ca scriitură nu pot să spun că m-a dat pe spate, dar ca mesaj și transmitere a valorilor familiale, este ok. Viața de familie nu este una clasică nici pentru Madeline, dar nici pentru Oliver. Ea trăiește doar cu mama, într-o casă cu aer filtrat și sistem de siguranță, fără posibilitatea de-a ieși afară. Oliver, în schimb, este un tip popular, atrăgător și inteligent care trăiește cu părinții și sora lui. 

Lucrurile n-ar fi complicate dacă tatăl nu ar fi un alcoolic agresiv ce își asuprește soția și copii. La multe astfel de accese de furie ale tatălui lui Olly este și Maddie martoră de la fereastra casei sale. Asta până în momentul în care evadează pentru prima dată din casă pentru a-și salva prietenul din pumnii tatălui furios.
Acesta este imboldul de care fata are nevoie pentru evadarea vieții ei, pentru a petrece timp cu Oliver și pentru a vedea o parte din lume cunoscută de ea doar din imaginile din arhiva familiei, Hawaii.

 Vă recomand Absolut tot pentru că e o carte fermecătoare și plină de prospețime, cu ușoare clișee de iubiri între adolescenți americani, dar putem trece peste. Unii poate chiar iubim aceste prototipuri de cupluri, acest fel de personaje îndrăgostite.


***

Voi ce mai citiți?

Eu am început să îmi fac o listă de lecturi pentru următoarea perioadă (câteva luni, un an sau doi), dacă aveți exemple de cărți ce v-au furat lacrimi, stârnit hohote de râse sau care v-au rămas mai multă vreme în memorie, vă rog, nu ezitați să mi le recomandați și mie.

duminică, 28 mai 2017

Povestea slujitoarei - Margaret Atwood


Tot internetul vuiește în ultima perioadă despre bestseller-ul ăsta, stăteam și mă întrebam oare ce-o fi cu Povestea slujitoarei, ce e așa fascinant la romanul acesta?

Mi-am cumpărat cartea de la Târgul Gaudeamus, care a trecut și prin Oradea în perioada 10-14 mai anul curent.  Voiam să păstrez tradiția de a cumpăra ceva din Târg, chiar dacă doar ceva simbolic. Am zis că voi face o investiție un pic mai mărișoară anul acesta, mi-am luat un CD cu teatru radiofonic: Avarul lui Moliere și Povestea slujitoarei

Am citit cartea destul de repede deși e stufoasă. În primă fază nu prea știam eu la ce să mă aștept în privința ei, când am început să o citesc am căutat fragmente din ecranizările realizate pe baza cărții, să îmi dau seama dacă e sau nu o acțiune bizară, sau doar eu o percep așa. Ia ghiciți, este! Recent a fost lansat un serial bazat pe carte, iar în 1990 a apărut prima ecranizare ce are cartea la bază.

Povestea slujitoarei este plasată undeva într-un viitor sumbru, o apocalipsă a libertăților omenești, în care totul este guvernat după niște legi culese din tradiția creștină și aplicate cu o foarte mare severitate. 
Natalitatea în lumea asta plasată undeva în Statele Unite ale Americii este incredibil de mică, iar cele câteva femei care pot da naștere unui copil sunt obligate să fie țiitoare pentru diferite familii în care nu mai există fertilitate.
Offred este una dintre ele, singurătatea pe care o trăiește în casa Comandantului este apăsătoare. Ar putea fi pedepsită pentru orice gest, pentru orice imprudență, datoria ei este aceea de a-i oferi Comandantului și soției sale un copil. Lumea este lipsită de sentimente, lipsită de frumusețe, rolul ei este strict acela de a ajuta umanitatea să se perpetueze.

Cu toate acestea, Offred speră că va scăpa din această lume în care e folosită, iar amintirile, reminiscențe ale vieții libere, nu îi dau pace.
Apropo, am uitat să menționez că cei prinși pe picior greșit, adică cei care nu respectă regulile, încearcă să fugă sau sunt prinși punând la cale planuri împotriva Regimului sunt aspru pedepsiți. 

Fugarii sau cei ce resping valorile regimului sunt adesea spânzurați sau chiar linșați în public, pentru a fi de-a dreptul un anti-exemplu în fața celorlalți, dar și pentru instaurarea fricii și a sentimentului de nesiguranță.
Am uitat să menționez că în carte femeile sunt împățite în diferite categorii: slujitoarele, marthele (care sunt bucătărese, cameriste), soțiile (care au viața cea mai bună), mătușile (ce au datoria de a le instrui pe slujitoare), eco-nevestele (soții low-budget ca să zic așa) și nefemeile. Ei bine, ultima categorie este cea mai înfricoșătoare, nu primim foarte multe detalii despre soarta lor, dar știm că sunt trimise în colonii.
Slujitoare, Marthe, Soție, Econevastă

Cu toate limitările de care are parte în cariera ei de Slujitoare, Offred, reușește să găsească o portiță de scăpare din această lume ce se dorește a fi închisă ermetic.

Să vă spun părerea mea

Nu vă dau mai multe detalii, vă las să  gustați voi înșivă cartea, s-o devorați, sau măcar s-o încercați.
Ce-i drept, flashback-urile sunt puțin cam dese, parcă aș vrea să știu mai multe despre ceea ce se întâmplă în prezent,  Prezentul e un pic umbrit și misterios, dar merge.

Voi ce mai citiți? Ce ați mai achiziționat?
Eu am găsit o ofertă foarte bună într-un mall, am luat trei cărți fără să clipesc, pe lângă ce împrumutasem de la bibliotecă.