miercuri, 15 februarie 2017

Înainte de culcare 2017 #1



Așa, mi-am luat pe mine cămașa de noapte aia cozzy și spălăcită, e de-a dreptul relaxant să nu fii constrâns de haine incomode.
 Am stins lumina și m-am pus în pat. Am aprins veioza de deasupra patului și acum sper ca papagalul Ozzy să nu se trezească. Îmi potrivesc perna la spate, mă acopăr cu pătura, iau cartea de pe noptiera dezordonată de lângă pat și încep să citesc... acesta este scenariul meu pentru o noapte liniștită. 
Rutina mea din serile în care nu vin prea obosită de la școală sau job. Momentele în care vreau să îmi dezlipesc ochii din social-media, telefon sau calculator. 
Mi-a mai rămas și ciocolată? Oh, e prefect!

Unde am rămas oare cu Amantul japonez? Ah, da, Irina, tânăra de 23 de ani se angajează la un azil de bătrâni și acolo întâlnește tot soiul de oameni interesanți. Bătrâni interesanți. De la Franțuzul amorezat de puștoaică, până la bătrâna Alma Belasco, femeia excentrică pe care lumea o suspectează că ar avea o idilă.

Irina și Seth, nepotul Almei, formează o alianță ca să afle dacă bătrâna are cu adevărat un amant. 
Isabel Allende (autoarea) este o adevărată maestră a itnrigilor, a construcției personajelor și a acținunii. Îmi place cum începe, convenția cprții, ca să o numesc așa, e foarte bine gândită. Un azil pentru bătrâni proveniți din diferite categorii sociale, Lark House, plasat într-un decor constituit din flora și faună. 
Allende știe să își construiască și să își plaseze personajele în locuri feerice. Trecutul, descendenții și soarta personajelor sunt de cele mai multe ori strâns legate. Niciun personaj de-al ei nu a dus o viață banală: de la Eva Luna, Maya, Ines, până la Irene. Fiecare are un parcurs al vieții special și palpitant. 
Nici soarta personajelor din Amantul japonez nu se dezice de la regulă.

***

Ce ziceți de o nouă provocare înainte de culcare? 

Regulile sunt simple: 

1. Scrii câteva cuvinte despre cartea pe care o citești, păreri din timpul lecturii (într-un articol de sine stătător sau ca text separat în altul, cum dorești)
2. Preiei fotografia din acest articol și o publici și în articolul tău
3. Pe cuvintele Înainte de culcare pui link-ul de la acest articol.
4. Într-un comentariu la acest articol îmi lași link-ul articolului tău.Te trec pe lista cititorilor nocturni;)
5. Opțional, poate ne arăți și o fotografie cu cartea pe care o citești lângă ursulețul preferat, pernă sau alt decor relaxant. 

Cititori nocturni:






joi, 19 ianuarie 2017

Nojoud, divorțată la 10 ani - Nojoud Ali, Delphine Minoui


"Vreau să divorțez! " nu este o replică dintr-o telenovelă, o piesă de teatru sau un roman siropos. "Vreau să divorțez! " de această dată n-a fost rostit de vreo femeie la treizeci de ani sătulă de corvoada casnică sau neplăcerile conjugale, ci de o fetiță.

Nojoud Ali este doar o copilă, ce are ea special este faptul că a divorțat la doar zece ani, acest lucru o cataloghează drept cea mai tânrără femeie divorțată din lume. Mi-e pe sub mână să numesc femeie o copilă de vârsta ei.

"Într-o seară a lunii februarie 2008, când tocmai mă întorsesem acasă, Aba (tata) m-a înștiințat că are o veste bună pentru mine: Nojoud, în curând te vei mărita."
Căsătoria lui Nojoud a avut loc în anul 2008, aranjată fiind de tatăl ei pe când fata avea doar zece ani. Bărbatul a pus căsătoria precoce a fiicei sale pe seama sărăciei și a onoarei pe care micuța ar putea să o păteze. 
După o ceremonie scurtă, rudele prin alianță au luat-o pe Nojoud în mașina lor și au dus-o în satul în care aceasta s-a născut și pe care familia ei îl părăsise cu ani în urmă. 
Ajunsă în casa soțului său de treizeci de ani, viața copilei se schimbă radical. Pe lângă bătăi și  alte umilințe, Nojoud este violată constant de soțul ei, iar răspunsul pe care adulții îl oferă la apelul disperat al fetei este că soțul  are tot dreptul asupra ei. 

Nici n-am deschis bine ochii, că am și simțit în preajmă un trup transpirat și păros lipindu-se de mine. M-am înfiorat. Era el! (..) Ești nevasta mea! Începând de azi, eu iau hotărârile. Trebuie să dormim în același pat. 


Întoarsă în capitala Sanaa pentru o scurtă vizită la casa părinților ei, Nojoud reușește să scape din cercul vicios în care o ține captivă familia și ajunge la tribunal. Fără să stea pe gânduri, fata îi spune primului judecător pe care îl întâlnește pentru ce se află acolo: "Vreau să divorțez! "

Judecătorii, avocata Shada Nasser și cam toată presa internațională acordă atenție cererii micuței, chiar dacă inițial cu puțină reticență. În Yemen, dar și în majoritatea țărilor musulmane, căsătoriile aranjate și miresele copile sunt frecvent întâlnite și nimeni nu îndrăznește să obiecteze.
De ce? Pentru că așa spune tradiția, iar alții spun că în Coran ar fi anumite versete care să justifice căsătoria unui bărbat  cu o fetiță. 
Din fericire, divorțul lui Nojoud a fost pronunțat la scurt timp, chiar dacă tatăl și individul cu care a fost căsătorită fata au fost repuși în libertate. Ba mai mult,  Nojoud a ales să revină la familia ei, unde și-a luat misiunea de a-și apăra sora mai mică de o soartă ca a ei. Din păcate, am citit că tatăl ei a căsătorit-o ulterior și pe surioara cea mică, iar bonus și-a mai luat el încă două neveste. 
Oricum, curajul lui Nojoud a inspirat și alte fete să iasă din ghearele unor soți violenți, iar visul ei cel mai mare este să ajungă avocat. Jurnalista Delphine Minoui a pus pe hârtie povestea lui Nojoud, iar din banii strânși de pe urma cărții publicate sunt plătite taxele de școlarizare pentru ea. În ultimii doi ani nu prea s-a mai scris în presă despre ea, nu știu exact dacă a reușit să își îndeplinească visul de a ajunge la facultate sau dacă a ales chiar ea să se căsătorească mai departe cu cineva, acum are cam nouăsprezece ani.

Nojoud, după divorț

marți, 17 ianuarie 2017

Într-o zi mi-am propus să-i înțeleg pe ceilalți



Într-o zi mi-am propus să-i înțeleg pe ceilalți. 
Să  înțeleg de ce e vecinul de la patru își aprinde țigara în scară, de ce profesoara din gimnaziu era mereu irascibilă, de ce oamenii zâmbesc mult mai puțin, iar unii copii nu mănâncă tot din farfurie ...
Am stat și m-am gândit, această încercare este aproape imposibilă pentru că eu nu m-am înțeles încă pe mine.

N-am înțeles de ce mă las uneori copleșită de lene, de ce am lăsat oameni dragi să plece din viața mea, de ce încerc să țin legătura cu alții și mi se rupe sufletul că ei nu înțeleg ce simt eu. De ce simt că am încă lacune în exprimare și de ce din lumea asta atât de complexă eu înțeleg atât de puțin?



duminică, 1 ianuarie 2017

Nuntă în cer - Mircea Eliade


"Te trezești că ai devenit ceva, aproape fără să-ți mai amintești începuturile acestei transformări."

Am terminat de citit Nuntă în cer în penultima zi a anului, am zis că e necesar să termin cartea pentru că mă frământa destinul eroinei în primul rând și pentru că n-am vrut să las garda jos în materie de citi. Cum să termini altfel un an, dacă nu citind ceva?
Am zis că vreau să închei ultimele momente ale anului cu o impresie plăcută, fără tristețe și melancolia specifice sfârșiturilor. Nuntă în cer n-a fost cea mai inspirată alegere, speram altceva, voiam ca Eliade să mă surprindă cu altceva. Poveste de dragoste? Da, mă așteptam la una, chiar dacă nu voiam să fie una ca cea dintre Allan si Maitrey, n-aș fi suportat ca Elaide să vorbească de o dragoste mai mare decât cea pe care i-a purtat-o Maitreyei. M-aș fi simțit eu înșelată.

Tot despre dragoste este și Nuntă în cer, două iubiri și o coincidență prea mare ca să fie doar o simplă coincidență.

"Cred că femeile uită mai greu, trupurile lor păstrează îndelung prezența bărbatului pe care l-au iubit sau cunoscut cândva."
Andrei o întâlnește pe tânăra Ileana la o ptrecere de Crăciun ținută în casa unor prieteni comuni, cei doi  se prind în conversație și ajung să se dedea relativ ușor unul altuia, fără a fi, în primă fază, vorba de iubire.
 Enigmatica Ileana dă vina pe o altă adevărată iubire pentru stângăiciile sale în materie de amor, și afirmă cu sinceritate: "Cred că mi-ar fi foarte greu să mai iubesc vreodată, dacă nu de-a dreptul imposibil."


Afirmația aceasta îl enervează puțin pe Andrei Mavrodin, dar nu-l descurajează total, motiv pentru care se îndrăgostește iremediabil de inabordabila străină despre care cercul de prieteni nu cunoaște prea multe. Cuplul se mută împreună, iar dargostea celor doi prinde rod, fără însă a fi dusă până la final. Mavrodin consideră dragostea le este suficientă și nu vrea să își sacrifice stilul de viață și libertatea pentru un copil, chiar dacă Ileana își dorește unul.
Sătulă, poate, de rutină și probabil obosită să se distanțeze de Andrei în mod periodic pentru ca acesta să își atingă vocația de scriitor și să termine de scris o nouă carte, Ileana dispare destul de subit din peisajul Bucureștean. Femeia lasă în urma ei enigme și tristeți nemărturisite, iar pentru cititor și un gust amar. Unde s-a dus? 


Revelatoare este povestea de iubirea din tinerețea lui Barbu Hasnaș.
 Abia întors din război, tânărul Barbu întâlnește într-o călătorie cu trenul o fetișcană de doar cinsprezece ani. Se asigură oarecum de soarta ei la despărțire și își vede de viața lui. 
Revederea este dulce peste ani buni când cei doi se reîntâlnesc la o petrecere. Fetișcana este deja o tânără  frumoasă și mai ales irezistibilă pentru orgoliosul Barbu.

"Războiul e un destin pentru bărbați, cel puțin.Căsătoria și celelalte, un obicei. Îl învață numai cine nu-și propune altceva..."

Între Barbu și Lena se naște o dragoste menită parcă a fi eternă. Cei doi se căsătoresc, mai mult dintr-un impuls al lui Barbu, dar și din orgoliu. 
Acțiunea cărții are loc în Bucureștiul interbelic, societatea fiind caracterizată ca lipistă de moravuri. Nici Barbu nu se dezice de vechile obiceiuri din burlăcie și cu toate că susține că dragostea față de Lena este adevărată, bărbatul este infidel. Acesta este unul dintre motivele pentru care relația lui cu Lena se răcește. 
Simetria dintre confesiunile lui Mavrodin și ale lui Hasnaș este evidentă. Cele două femei se dovedesc poate a fi una singură. Una care știe să iubească și să se retragă la momentul potrivit din viața unui bărbat.


Să vă spun părerea mea

Mi s-a părut interesant romanul, chiar dacă mă așteptam la altceva. Am vrut să văd care va fi soarta Ilenei și a Lenei deopotrivă, dar am aflat doar  soarta a doi bărbați: să fie despărțiți de femeiea iubită.
Nu prea mi se pare că excelează ca stil sau scriitură, dar ilustrează puțin societatea bucureșteană de la început de secol XX, dar și trăirile interioare ale unor bărbați, care spun ei, iubesc. Priviți cu ușoară reticență, poate că cei doi au cunoscut o mare iubire, fără a ști să o aprecieze. 
Stau și mă gândesc acum, oare dragostea se mai întâmplă și acum ca în cărți? Oare formele moderne de social media ne ajută sau ne încurcă așa numita comunicare? Gelozii și infidelități au existat de când e lumea, dar cu fiecare generație parcă au căpătat alte forme de manifestare.

Oricum, începem un an nou, cu dorințe și speranțe noi de mai bine.

La mulți ani! :D

Voi ce aveți în bucket list pentru 2017?

miercuri, 21 decembrie 2016

Persepolis - Marjane Satrapi (roman grafic) vs film

Am văzut cartea aceasta pe internet acum două zile, am făcut cercetări amănunțite... pe google... și am găsit filmul. Am căutat varianta în engleză a ecranizării, pentru că Persepolis e o animație franțuzească, și m-am uitat cu sufletul la gură.
Azi am primit cartea de la librăria online Libris  și n-am putut să o las din mână până când nu am terminat de citit în totalitate.
Interesant la Persepolis este că e numit roman grafic, chiar dacă, în fapt, este un volum de memorii redat în benzi desenate.

În timp ce citeam a intrat tata în cameră și văzând că țin în mână o carte cu copertă frumos ilustrată m-a întrebat dacă citesc o carte pentru copii: e o carte despre războiul din Iran, i-am răsuns  ușor intrigată. M-a lăsat în pace să citesc..

Despre carte

Marjane Satrapi, autoarea, construiește un roman biografic ilustrat cu amintirile sale din copilărie și adolescență.
Crește într-o familie iraniană deloc tradiționalistă, cu valori și viziuni moderne. Anii '80 aduc în Teheran restricții civile, una dintre ele este purtarea vălului islamic pe stradă și pe domeniul public (școli și alte instituții).

Acest lucru este pentru Marji și mama ei o corvoadă inutilă, dar se supun. Marji învață la o școală franțuzească din Teheran, și datorită istorisirilor aflate de la părinți, ea este gata oricând să combată ideile propagandistice pe care le aude în școală. Aceste viziuni occidentale îi crează nenumărate probleme, asta și atitudinea de răzvrătită rebelă pe care o moștenește de la părinți.
Plin de pericole din cauza războiului și a tradiționalismului islamic, Iranul nu este o țară prea ospitalieră, motiv pentru carte părinții lui Marjane hotărăsc să o trimită pe fată la studii în Austria.

"În viață ai să-ntâlnești o grămadă de tâmpiți. Dac-ți fac rău, gândește-te că te rănesc din prostie. Așa te ferești să răspunzi răutăților lor. Pentru că nu-i nimic mai rău pe lume decât amărăciunea și răzbunarea... fii mereu demnă și cinstită cu tine însăți." Sfatul pe care bunica i-l dă lui Marjane 
Aici se încheie primul volum al romanului Persepolis.


Despre film

Filmul cuprinde toată povestea fetei, este prezentată ca un șir de amintiri, prezentul fiind color, iar trecutul alb-negru. 

Îmi place mult umorul autoarei, dar și secvențele în care personajele își dau frâu liber limbajului sunt de-a dreptul savuroase. Chiar dacă familia își iubește țara și originile, nu este deloc de acord cu modul autoritar de legiferare pe care conducerea Iranului îl instituie. 
Războiul, privațiunile și teama sunt constante în viața copilei și adolescentei Marjane, teama pentru propria viață și siguranța familiei o fac pe adolescentă să vadă cu scepticism interdicțiile impuse de Legea Islamică în Iran încă din 1979.

Animația ne duce cu Marjane și în Austria, țara în care studiază ea, ba mai mult aflăm și cu ce situații se confruntă acolo: problemele în dragoste și discriminarea, mai ales din cauza locului ei de proveniență.

Să vă spun părerea mea

Mie mi-au plăcut foarte mult și cartea li filmul, Se spune că e util să citești cartea și abia mai apoi să urmărești ecranizarea în general, dar desenul acesta animat m-a făcut să îmi doresc să pun mâna pe carte. 
Spre deosebire de carte, filmul e mai compact, dispar anumite secvențe ilustrate în roman. Plus că, un roman grafic, ilsutrat în genul uunor benzi desenate, se citește foarte repede și ușor. 
Mi-a plăcut și abia aștept să citesc și volumul al doilea.

Voi ce citiți în această perioadă?