duminică, 9 aprilie 2017

Fata cu cercel de perlă - Tracy Chevalier



Pictura, muzica, filmul, dansul și toate celelalte forme de exprimare artistică au menirea de a ne sensibiliza  ca persoane, de a ne face mai atenți la ce se întâmplă în jur și de  a ne antrena răbdarea și simțul critic.
Tracy Chevalier și-a imaginat povestea din spatele picturii lui Johannes Vermeer. Autoarea țese foarte fin un fir al poveștii din spatele tabloului Fata cu cercel de perlă sau Fata cu turban într-un roman de atmosferă. Un fir imaginat de ea, după ce, se vede foarte bine că a studiat cât a putut tabloul și istoria lui Vermeer.

Romanul este narat la persoana întâi de tânăra Griet, acțiunea are loc în Delft, Olanda, secolul al XVII - lea. 
"Mama nu mi-a spus că or să vină. După aceea, mi-a zis că n-a vrut să dau impresia că sunt o fată nervoasă. Am fost surprinsă, credeam că mă cunoaște mai bine. Străinii vor crede că sunt calmă. N-am să plâng ca un țânc."
Viața lui Griet se schimbă în momentul în care este nevoită să intre ca slujnică în casa pictorului  Johannes Vermeer. Aici va fi nevoită să se adapteze capriciilor soției, soacrei, fiicelor și celeilalte slujnice a lui Vermeer. Ba mai mult, va trebui să își ia în serios rolul de slujnică, ajutor și muză a artistului.

Griet, este răbdătoare și un bun observator, își descrie pas cu pas viața din casa Vermeer într-un roman de  o atmosferă cuceritoare. Se vede nevoită să lucreze ca slujnică pentru a-și ține pe linia de plutire familia, din punct de vedere financiar. 
Problemele n-o ocolesc de vreme ce doamna casei nu vede cu ochi buni ajutorul pe care Griet îl oferă pictorului. Ba mai mult, Vermeer începe să o picteze pe Griet la cererea patronului său. 

Cu toate aceste, fata reușește să facă față foarte bine provocărilor și să își îndeplinească datoria de slujnică fără a-și păta onoarea, chiar dacă majoritatea celor din jurul ei bănuiesc contrariul. Adevărul este că Griet are o slăbiciune pentru stăpânul său, dar una care are la bază respectul.

Mi-a plăcut mult acțiunea construită pe baza acestei picturi, deși este ficțiune, este autentică, iar îmbinarea dintre personajele reale și cele fictive este foarte reușită. 

Despre autoare

Tracy Chevalier s-a născut pe 19 octombrie 1962 în  Washington, D.C. Este licențiată pe limba engleză și are un masterat în scriere creativă.
Câteva dintre operele sale sunt: The Virgin Blue (1997), Falling Angels (2001), Burning Bright (2007), The Last Runaway (2013).

***
Voi ce mai citiți?
p.s. Urmează partea a doua din De ce este România altfel?

miercuri, 5 aprilie 2017

De ce este România altfel? - Lucian Boia (1)


Prima întrebare pe care cartea mi-a stârnit-o a fost: De ce este România altfel în comparație cu ce altă țară?  Nu cred că există două țări care să aibă exact aceleași lucruri specifice, aceeași istorie.
România „altfel” este pusă de Lucian Boia pe seama mai multor aspecte: întârzierea – statele române (Țara Românească și Moldova) se încheagă abia spre mijlocul secolului al XIV lea. Teritoriul acestor state nu produce niciun text sau document. Informațiile privitoare la acestea provin din afara lor. Evul Mediu începe în spațiul românesc atunci când în Occident se apropie de sfârșit, spune Lucian Boia.
Principatele române se aflau la un moment dat la întâlnirea a trei mari imperii: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Imperiul Rus. Principatele fiind singurele țări mici care supraviețuiesc în această parte a Europei.

Întoarcerea spre Occident, contribuția străinilor. Titu Maiorescu vorbea (la 1868) despre „barbaria orientală” de care românii abia se despărțiseră. La cealaltă extremă Nicolae Iorga susținea că românii reprezintă o civilizație străveche, fiind continuitori ai civilizației bizantine. 
O deschidere spre Occident s-a făcut prin intermediul elitelor. Acestea preluau modelele dinafară. În câteva decenii transformarea a fost totală cel puțin în aparență. Îmbrăcămintea orientală a dispărut: femeile, mai întâi, apoi bărbații tineri și mai la urmă vârstnicii au preluat îmbrăcămintea europeană (după moda pariziană). 

A dispărut greaca drept limbă de cultură și a fost înlocuită cu franceza. S-a abandonat scrierea chirilică, chiar dacă mai greu deoarece avea o conotație religioasă. Românii au devenit primii ortodocși care scriu cu alfabet latin. În 1860 este adoptat definitiv, prin lege, alfabetul latin. Întreaga legislație s-a occidentalizat, în principal potrivit codurilor și instituțiilor franceze, iar Constituția din 1866 a fost imitată după Constituția belgiană din 1831. Tot întocmiri de tip occidental sunt și universitățile (Iași -1860, București – 1864) și Academia Română (înființată în 1867).  Și în artă se remarcă o „performanță” imitatoare a românilor: Nicolae Iorga este național prin subiecte: țărănci, ciobani, care cu boi, dar ca tehnică artistică este „francez”. Mihai Eminescu a avut ca sursă de de căpetenie poezia și filosofia germană.

Locul străinilor în societatea românească a secolului la XIX-lea a fost deseori evocat într-o manieră oarecum diluată, chiar dacă rolul lor a fost unul important în istoria noastră, „nu străinii au decis occidentalizarea României”, afirmă Lucian Boia. A fost un proces obiectiv impus de mersul istoriei dar oarecum și de alegerea elitei românești. Elita nu știa să facă mare lucru, țara nu dispunea de oameni capabili să o modernizeze. Era o societate rurală, alcătuită aproape în întregime de țărani și boieri: având ca activitate principală o agricultură puțin performantă. Odată cu aranjarea pe drumul occidentalizării, elita a început să studieze în Franța și apoi Germania.

 Cu toate acestea au început să migreze în țările române străini, pentru că aici aveau o viață mai liberă decât în marile imperii. Străinii se stabilesc în general la orașe și se apucă de treabă: grecii și evreii se ocupă cu negoțul, germanii se ocupă cu agricultura, sunt ingineri, medici sau profesori, italienii vin cu competențe în exploatarea pietrei și a construcției de drumuri. Românii meseriași sau comercianți sunt minoritari. 

De asemenea, străinii activează și în alte domenii: Carol Davila (de origine incertă, probabil francez) a organizat sistemul și învățământul medical, Paul Gottereau, arhitect francez, s-a ocupat de ridicarea mai multor cladiri din București (poreclit micul Paris) – printre care și Ateneul Român. Sculptorii francezi, italieni sau germani sunt cei care înalță monumente publice, românii se deprind greu cu sculptura, aceasta fiind inexistentă în arta bizantină.
Poate din cauză că în România mai toate au fost făcute de străini sau sub îndrumarea lor, se naște un complex de inferioritate. De asemenea, fiecare regiune vine cu o identitate proprie: Moldova vine cu moldoveni (care continuă să își spună așa până la 1859 și chiar mai târziu), Transilvania, ca stat era unguresc, nu românesc, Basarabia aparținând rușilor iar Dobrogea turcilor. Conștiința națională s-a construit abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Elita românească începe să privească spre Occident, astfel ia naștere “insula latină într-o mare slavă”. Chiar înainte de 1800, Școala Ardeleană face din latinitate un stindard de luptă.

Una dintre marile dificultăți ale României, odată cu modernizarea, s-a dovedit a fi armonizarea vechilor deprinderi socio-culturale cu instituțiile și regulile de import. Corpuția și clientelismul, spune Lucian Boia, sunt în bună parte moșteniri din societatea tradițională, unde nu puteau fi numite așa pentru că făceau parte din ordinea lucrurilor. Supunerea a fost o moștenire a românilor, de la țăranul plecat în fața boierului, până la domitorul plecat în fața Înalții Porți. Această supunere generează strategii compensatoare, astfel cel căruia i te supui poate fi tras pe sfoară. E un gen de rezistență mult mai frecventă la români decât rezistența pe față.

(urmează continuarea)

sâmbătă, 25 martie 2017

Persepolis Vol.2 - Marjane Satrapi

Mai țineți minte că anul trecut vă vorbeam despre prima parte a romanului grafic, cartea Persepolis, comparată cu filmul?
Ei bine, mulțumită celor de la librăria online Libris am pus gheruțele pe volumul al doilea al seriei. 

Despre carte

Volumul al doilea redă continuarea adolescenței lui Marjane Satrapi, acum aflată în Austria la studii. Marjane se confruntă cu probleme adolescentine, pe lângă ele apar și problemele identitare și chinul continu de a se integra într-o societate europeană. 

La doar paisprezece ani este nevoită să ia viața în propriile mâini, să se descurce singură într-un liceu nou, aflat într-o țară nouă, foarte diferită de Iranul natal. Cu o personalitate deschisă spre nou, tânăra reușește să se adapteze în noua ei lume, își face câțiva prieteni, schimbă diferite locuri de trai și nu se dă la o parte din a testa anumite lucruri noi, activități care în țara natală o pot condamna la închisoare.

Dragoste, dorguri, alcool, anturaje dubioase, școala și mai presus de toate, căutarea identității, sunt toate temele acestei cărți. Adolescența și tinerețea, întoarcerea în Iran, căsătoria, studenția și sfaturile primite de la părinți binevoitori, sunt singurul sprijin pe care Marjane îl are în viață.

Pusă în fața diferitelor încercări, Marjane încearcă, după finalizarea liceului și întoarcerea în țara natală, rolul de femeie căsătorită. Din fericire pentru ea, nu are parte de o căsătorie forțată la o vârstă sub limita legii, ci de una din dragoste, dar care va dura puțin.
Cu toate acestea, Marji dorește mereu să învețe lucruri noi și nu se oprește niciodată din a citi, a asculta și a dezbate evenimentele din Iran, evenimente care îi frământă pe cei din familie și pe apropiații ei.

Să vă spun părerea mea

Îmi place nespus cartea și modul în care este ilutrată. Sinceritatea de care dă dovadă autoarea este de-a dreptul covârșitoare. Vorbește deschis despre eșecuri, succes, relații, speranțe, familie și prieteni.
O carte în care fiecare tânăr sau tânără se va regăsi la un momentdat.
Vă recomand seria Persepolis cu încredere! :D
****

Văd că primăvara și-a intrat pe deplin în drepturi,e soare, cald și frumos iar asteniile încă nu și-au intrat pe deplin în drepturi în cazul meu. E oribil să te chinuie alergiile în fiecare sezon cald. Mă bucur de el cât încă mai pot.

Cât despre lecturi, stau cam prost cu timpul, dar nu mă las niciodată prea în urmă cu ele. Următoarea carte pe lista mea este Fata cu cercel de perlă. Am citit câteva pagini din ea când eram într-o deplasare cu jobul. Ați citit cartea asta? Cum vi s-a părut?
Voi ce mai citiți? :)
Ce ziceți de aspectul primăvăratic al blogului?

sâmbătă, 18 martie 2017

În umbra pașilor tăi - Vitali Cipileaga


Am tot auzit în ultima vreme de noua apariție editorială ce face furori în ultima vreme. Ei bine, deși nu sunt eu în general în trend cu literatura nou-apărută, pentru că prefer să se așeze pe rafturi și să treacă valul,  În umbra pașilor tăi a venit la mine taman din Basarabia, un cadou de 8 martie, așa l-am perceput.
M-am bucurat de el, de cadou, de carte și am citit-o cu plăcere în momentele în care prindeam puțin timp liber între job și facultate. Trebuie să recunosc că e o lectură ușurică și relaxantă, nu excelează ca stil și limbaj, dar ideea romanului este captivantă.

Despre carte

Theodor Onciu are douăzeci și șapte de ani, are o cafenea pe strada Paris din București și este un  tip foarte căutat de fete. Nimic neobișnuit la el, înafara faptului că Theo și-a pierdut iubita într-un accident de mașină și de atunci se străduiește să ia viața ca atare, fără Paula.

"În momentele lui de slăbiciune își plângea soarta între două pahare de vin și așa se convinse că de la un bărbat  respectabil până la un depravat nu e decât o emoție ucigătoare."


Fără prea multe artificii, Theo se ocupă sârguincios de Pariso, cafeneaua pe care o conduce, până într-o zi când acolo o întâlnește pe Laura, oare o nouă mare iubire?
Frământările lui nu se încheie aici, pe lângă misterioasa Laura pe care o primește în casa lui, Theo mai primește ocazional o serie de scrisori anonime ce îl îndeamnă să se bucure de viață. 

Misterul este adâncit și de purtarea bizară a Marei, mama Paulei, care pare a ști ceva despre proveniența scrisorilor, dar refuză să dezvăluie.
Adevărul este că Thoedor are un înger păzitor în pieptul căruia bate inima Paulei. Acest înger, este Carla, o fetișcană plină plină de rețineri, care speră să îi poată dezvălui bărbatului totul, într-o bună zi.
Acum provocarea lui Theodor este să dezlege misterul acestei fete și să afle care este legătura dintre ea, Laura, Mara și marea lui iubire angelică, Paula. Însă o și mai mare provocare a lui este să învețe să uite de trecut și să trăiască prezentul așa cum este, cu fericirea lui.

"Zâmbi larg, sincer și o recunoscu imediat - Paula era toată numai dragoste."

Să vă spun părerea mea

În umbra pașilor tăi pornește de la o idee greu de îndurat, pierderea, lucru care face romanul unul special. Am mai citit acum ceva vreme, dar în fomart PDF, De vorbă cu Emma, carte tot de-a lui Vitali Cipileaga. Pe aceea n-am reușit să o termin, m-am luat cu alte cele,  dar știu că mi-a plăcut ideea de asociere între imagini și text.
Cât despre În umbra pașilor tăi,  stilul este simplu, pe alocuri cu ușoare tente de dramatism, fără artificii și exagerări. Literar vorbind, cartea nu e cea mai cea, dar poate deveni un companion pentru un cititor care  vrea să citească o carte simplă și plăcută. 
Vitali Cipileaga a încercat să scrie o carte pentru ambele tipuri de public: românesc și basarabean,. Textul este unul curat în general, dar am sesizat pe alocuri câteva diferențe de limbaj. Le-am găsit simpatice, chiar dacă sunt ardeleancă și modul în care vorbesc cei de peste Prut mi se pare diferit. Nu m-au deranjat și chiar au oferit lecturii o doză de spontaneitate.

Sper că v-am convins să aruncați un ochi peste acest roman în timpul liber, iar dacă nu, vă sfătuiesc ca măcar să ascultați varianta audio a câtorva capitole, găsiți aici înregistrările.
Cartea a fost publicată de editura Bestseller, sunt plăcut surprinsă că editura a reușit prin câteva dintre cărțile lor să pătrundă și să revigoreze puțin și piața de carte românească.  

Ați citit cartea aceasta?
Voi ce mai citiți? 

miercuri, 8 martie 2017

Prieteni reci și siguri


Este ora de limba și literatura română la clasa a doua. Doamna învățătoare începe să împartă titluri de cărți elevilor. 

Bianca, fetița brunetă, cu ochi mari și curioși din banca a doua primește Heidi fetița munților, de Johanna Spyri. 
Un teritoriu destul de nou pentru ea, fetița care  nu prea își scote nasul din caietul de scriere, caietul de matematică și desenele animate din timpul liber.
Sună de pauză, câteva fetițe gălăgioase din clasă, printre care și Bianca ies încântate. Străbat coridoarele lungi și întunecate ale școlii ca să ajungă la bibliotecă. 

Găzduită într-un fel de mică debara, cărțile stau strânse pe niște raftrui metalice. Bibliotecara, luată prin surprindere de valul de eleve, se străduiește să onoreze toate cererile fetițelor.
Printre manualele școlare rupte, cu desene post-comuniste, ieșite din uz și printre cărți de beletristică, se găsesc și câteva cărți noi, frumos ilustrate. 
Bianca o ia pe Heidi fetița munților, o pune în ghiozdan și pleacă acasă liniștită. Seară de seară, timp de câteva zile, se antrenează la birou sub lumnina lămpii roșii pentru citit. Își antrenează răbdarea, voința și perseverența citind  câte un capitol din carte.
Notează în fiecare zi impresii din lectură, cu scrisul ei stângaci de clasa a doua și  imaginația antrenată.  Bianca rescrie pe caiet ce a reținut din peripețiile lui Heidi.
Într-un fel se regăsește în pielea micii orfane. Amândouă descoperă lumi noi, Hedi pe cea a muntelui, iar Bianca pe cea a literaturii. Amândouă timide și curioase, dar perseverente, realizează că nu sunt singure. În timp ce Heidi învață să citească alături de buna ei prietenă Clara, Bianca realizează că cititul este o adevărată plăcere. 
Antrenamentul ei nu se termină aici, următorul pe lista prietenilor ei fantastic de simpatici din cărți este Nică. Nu sunt lăsați pe dinafară nici Black Beauty, Tom Sawyer sau  Fefeleaga...

Acum Bianca e mare, dar ochii ei au rămas la fel curioși.  Colegii ei de clasă sunt oameni  mari acum, prieteniile s-au destrămat, s-au format altele, iar Bianca și-a dat seama de un lucru: cărțile sunt prieteni reci, dar siguri*.

***
Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.
* Citat din Victor Hugo