miercuri, 21 august 2013

Am trăit atât de puţin-Eva Heyman

Noaptea trecută am reușit să termin de citit acest jurnal, dar nici după aceea n-am reușit nici cum să adorm, pentru că o astfel de carte te marchează...
Am vrut să fac ceva inedit, mi-am luat telefonul și am început să mă înregistrez citind fragmente din carte, am făcut asta până pe la ora două sau trei dimineața. Azi când am descărcat înregistrările pe calculator nu player-ul nu mi le-a redat. Poate e mai bine așa, lucrul acesta m-a motivat să descarc un program mai bun pentru înregistrare, e unul chiar foarte bun și redă vocea și expresivitatea foarte bine.
 Cartea este una de care rămâi marcat, mi-o imaginam pe Eva care îmi povestește tot prin ce a trecut și mă gândesc că daca Eva ar fi avut pe atunci un reportofon în loc de jurnal poate că ar fi sunat așa, aici puteți vedea proiectul meu fără muzică de fundal.
Cu toate acestea eu vă sfătuiesc să-l vedeți pe cel cu muzică de fundal, e ceva mai emoționant, nu că povestea n-ar fi destul de tristă. Vă sfătuiesc, dacă aveți posibilitatea să ascultați într-o pereche de căști.




După cum scriam și într-un articol anterior, Eva Heyman a fost o evreică ce a trăit în Oradea, oraș aflat în vremea celui de-al Doilea lea Război Mondial sub dominație ungară. Ea ține un jurnal din data de 13 februarie 1944 până la 30 mai același an, în jurnal consemnează tot ce o frământă, de la divorțul părinților, sentimentele de iubire pe care le poartă unui băiat pe nume Vadas Pista și până la problemele pe care evreii le au datorită Holocaustului. În data de 5 mai 1944 fata consemnează pentru prima data în jurnal de când se află în ghetoul evreiesc împreună cu familia ei (bunicii din partea mamei, mama și tatăl vitreg).
Ea spune: " Micul meu Jurnal! Sunt prea mică ca să pot descrie ce-am simțit în timp ce așteptam să fim duși în ghetou"
De asemenea, în foarte multe dintre filele jurnalului ea speră să scape cu viață, deși, pe undeva se simte și un iz de resemnare cu soarta care i-a fost dată. Cu toate acestea, speră până în ultimul moment. Dorința ei cea mai mare era să devina fotoreporter și ca la maturitate să se poată căsători cu un englez.
Nu pot să dau o notă acestei cărți, dar vă sfătuiesc să o citiți, și sper că vă place micul meu proiect menit să-i reînvie memoria acestei fete.
După cum se poate auzi, am avut ceva problemă cu citirea numelor, jurnalul a fost scris în limba maghiară, iar eu nu sunt vorbitoare de maghiară și numele mi-au dat oarecare bătaie de cap.Accentul meu ardelenesc pur poate fi sesizat, nu? Cu toate astea, sper că am fost o Eva destul de credibilă. :)

12 comentarii:

  1. Mă voi interesa și eu de carte. Pare un „must-read” ! Titlul e atât de trist ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Super, deci ai făcut rost de carte! ^^ Sunt sigură că a fost foarte emoționantă. Vocea ta sună atât de copilărească! Asta te face o Eva credibilă! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vocea mea nu doar ca suna a copil, e oarecum de copil :)) Unul mai mare. Nici nu-ti vine sa crezi ce probleme am cand suna pe telefonul fix cineva de la banca cu scopul de a face sondaje sau mai stiu eu...Ultima data doamna de la capatul firului m-a lasata sa spun doar 'da' ca apoi sa spuna 'vorbesc cu o fetita, sau un copil? poti sa-mi dai un adult la telefon?!" desi eram deja majora. :))

      Ștergere
    2. Hehe, ei bine, nu strică să te mai simți din când în când copil. Așa mai păcălim și noi timpul. La mine e invers. Tanti operator intră direct în problemă, iar eu: "mai bine sunați când se întoarce mama". =))

      Ștergere
  3. Parcă îmi este frică să o citesc... Îmi e frică de părerea foarte bună pe care o am despre nemţi. Ştiu că acest jurnal prezintă nişte fapte din trecut. Şi totuşi...
    Dar chiar voi încerca să o găsesc.
    Este foarte frumos ceea ce ai făcut. Vocea ta sună adorabil ^^.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca trebuie sa generalizam, nu le iau apararea nemtilor pentru ce au facut, ii condamn in schimb pe liderii lor pentru ca le-a insulfat ideea de "rasa pura".I-au obligat sa creada in niste principii de viata false si imorale.
      Cauta cartea, e si o mica pagina de istorie. Multumesc, ma bucur ca ti-a placut inregistrarea si ca ai avut rabdare sa o asculti. :D

      Ștergere
  4. Superb, îmi place cum sună vocea ta, ca a unei fetiţe inocente. Wow, tristă cartea asta, mult mai tristă pentru că este adevărată. Vreau şi eu să o citesc, trebuie să o citesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne, ai o voce atât de frumoasă! <3

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)