luni, 7 ianuarie 2013

Femeia vulpe- David Garnett


Romanul Femeia vulpe este publicat pentru prima dată în anul 1922 de autorul britanic David Garnett.
Despre autor
  Povestea de viață a lui David Garnett (1892-1981) , scriitor și ziarist britanic, are o anumită doză de excentricitate. Se naște într-o familie de scriitori iar copilăria și-o petrece tot într-un mediu scriitoricesc: bunicul scriitor, tatăl scriitor, iar mama o cunoscută traducătoare din rusă în engleză, cunoscută pentru traducerea marilor clasici ruși.
 David se căsătorește de două ori, are șase copii. În tinerețe are  scurte aventuri homosexuale, unul dintre parteneri fiind pictorul Duncan Grant. Când acestuia i se naște o fiică dintr-o relație nelegitimă, David afirmă: "Mă gândesc să mă căsătoresc cu ea.Când va avea 20 de ani, eu voi fi de 56. Găsești scandalos?".
Douăzeci de ani mai târziu, fiica lui Duncan Grant, nepoata Virginei Woolf, devine soția lui David Garnett, spre nemulțumirea familiei ei.
Dintre scrierile sale cea mai cunoscută e Femeia vulpe (Lady into fox), opera lui de debut, alte opere scrise de el sunt A Man in the Zoo (1924), The sailor's  Return, The old Dove Cote, Never be a bookseller etc.
Un autor controversat, nu? Da, cred și eu, acesta e una din cauzele care m-au motivat să termin cartea dintr-o răsuflare.

Scurt rezumat


Rezumatul acesta nu poate fi decât scurt, pentru că din păcate sau din fericire pentru mine, depinde cum vă gândiți, cartea e foarte scurtă, are doar 135 de pagini, e bună de citit într-o după amiază.
  Romanul Femeia vulpe are acțiunea povestită la persoana a treia direct de autor: "Dar întâmplarea stranie pe care o voi istorisi acum s-a petrecut izolat, a venit singură și neajutorată într-o lume ostilă, motiv pentru care oamenii nu i-au acordat atenția cuvenită."
Ceea ce urmează în roman e povestit cu atâta sinceritate, ca și cum vecinul ți-ar spune o povestire despre o bătălie ce s-a dat într-un loc cu decenii în urmă, și povestea asta îl are în centrul atenției pe domnul  Tebrick, a cărui soție, Silvia, se transformă brusc învulpe: "O femeie în toată firea se transformă subit în vulpe. Așa ceva nu se poate explica prin nici o noțiune din științele naturii."
 Mai încolo în roman aflăm despre trecutul celor doi tineri căsătoriți, și faptul că Silvia se transformase în vulpe în timp ce ei se aflau la vânătoare: "În locul în care, cu o clipă se aflase soţia lui, stătea acum o vulpe micuţă cu părul de un roşu strălucitor."


Lovit de această năpastă, iubitorului soţ nu-i rămâne decât să-și ascundă pe cât posibil soția-vulpe de ochii lumii, să o ferească de necazuri și să încerce să se poarte normal: "Și nu se liniști până când n-o îmbrăcă așa cum se cuvenea, aducându-i din dulap rochiile pentru ca ea să-și aleagă una. (...) Era făcută din mătase înflorată, împodobită cu dantelă, și avea mânecile îndeajuns de scurte pentru a-o veni bine acum. În timp ce îi lega panglicile, biata lui soție îi mulțumi cu priviri drăgăstoase și nu fără oarecare sfiiciune și jenă. O așeză într-un fotoliu printre perne și își băură ceaiul împreună, ea sorbea  delicat dintr-o farfurioară și lua pâinea cu unt din mâna lui."
Spre dezamăgirea lui va realiza că  soția se va sălbătici și îndepărta de el cu trecerea timpului, reușind chiar să fugă de acasă. După o vreme acesta o regăsește, dar ce se întâmplă mai încolo nu vă spun, pentru că aș strica mult din farmecul cărții, în cazul în care cineva ar fi interesat să o citească.

Să vă spun părerea mea
   Îmi place mult această carte, mi-a plăcut și modul în care se povestește cu atâta naturalețe, de parcă transformarea în vulpe a unei femei ar fi ca un accident pe care cineva îl are cu vopseaua roșie de păr. Lucru ce se întâmplă din senin și fără o cauză precisă, nici în autorul nu vrea să dezvăluie o cauză concretă, emite doar câteva ipoteze posibile, dar nu stăruie prea mult asupra lor. Oricum nu motivul transformarii e important, ci lucrurile care se întâmplă după, fidelitatea de care dă dovadă domnul Tebrick și încercările lui de a-și proteja vulpița.
634419_6902773_b_large Părțile în care descrie cum se poartă vulpea în casă, cum o îmbracă soțul și cum mănâncă îmi aduc aminte de motanul Behemot din Maestrul și Margareta a lui Bulgakov. Și motănelul acela primea din senin însușiri omenești și chiar  se gătea și  își dădea mustățile cu sclipici. Cine spune că doar în cărțile pentru copii animalele capătă însușiri omenești?
Mi-a plăcut mult și că a fost foarte concentrată cartea, chiar dacă acțiunea se învârtea doar în jurul soților Tebrick.
  În consecință, acord acestei cărțulii nota 10 din 10, minusurile sunt irelevante pe lângă plusurile unei lecturi scurte, concentrate, în care fiecare cuvânt e bine plasat și nu ni se dau descrieri inutile. Singurul minus ar putea fi faptul că acțiunea nu e foarte complexă, ceea ce pe mine nu m-a deranjat deloc.

Vă las mai joc cu Vixey, o vulpiță adorabilă care mai mult miaună decât mârâie, cred că e o încântare să ai asemenea creatură în preajmă. Păcat că vulpilor le e făcută o imagine cam proastă în poveștile și proverbele noastre. În toate ele sunt considerate viclene...deși cred că nu e neapărat adevărat.
Oricum, e frumos să citești despre și să vezi asemenea creaturi.
Mi-aș dori o vulpe ca animal de casă, deși mă gândesc că dacă aș avea una, mi-ar fi destul de greu să o scot la plimbare fără să alerge câinii după noi. :))  Cum sună: Mamii, am ieşit cu vulpea în parc! ? :))
Așa că vă las cu Vixey.





3 comentarii:

  1. foarte frumoasa recenzia, citesti carti foarte interesante. Super cartea asta, nu am auzit pana acuma de ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vaii!Pare foarte frumoasă cartea,dar e cam scurtă după cum ai zis şi tu:bună de citit într-o după-amiază.Aş vrea să o am în bibleotecă,deoarece îmi plac mult cărţile de genul acesteia.

    RăspundețiȘtergere
  3. pare interesanta cartea.. :D o sa o trec pe lista mea de carti de citit
    am facut si eu recenzie astazi daca vrei sa citesti

    pupici!

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)