vineri, 3 decembrie 2010

În ochii Luciei


   Ieri noapte am terminat de citit, m-am chinuit destul să o citesc.Şi nici acum nu sunt foarte sigură că am terminat cartea.
  Rezumat
    În ochii Luciei de Arthur Japin, este prezentată povestea primei iubite a lui Casanova, Lucia. Povestea este prezentată prin ochii ei, femeia povesteşte totul cu lux de amănunte, de când l-a întâlnit pe Casanova (Giacomo pe atunci), ea fiind doar copila unor  servitori, până cand cei doi se reîntâlnesc dupa o perioadă de câteva zeci de ani.
  Lucia se îmbolnăveşte de variolă, o boală letală pe atunci, supravieţuieşte dar faţa îi este desfigurată,  ruşinată de înfăţişarea ei fuge, pentru a nu-l  reântâlni pe Giacomo cu care ar fi urmat să se căsătorească.
Înccearcă săs se descurce, la început se angajează ca slujnică, după care se împrieteneşte cu o femeie interesată de istorie, devenindu-i slujinică şi prietenă în acelaşi timp.Aceasta moare, iar Lucia începe sa practice prostituţia pentru a se putea întreţine.
În tot acest timp, Lucia trăieşte cu speranţa că işi va revedea prima iubire, pe Giacomo. 
Dorinţa i se împlineşte în timp ce se afla în oraşul lui natal, chiar Giacomo devenindu-i client. Nu o recunoaşte datorită voalului sub care aceasta işi ascunde chipul desfigurat şi a pseudonimului Galathee. Ea se dă drept o prietenă a Luciei şi îl trimite pe Giacomo să o întâlnească.
Bărbatul este foarte dezamăgit de înfăţisarea  şi de decăderea Luciei.O roagă printr-o scrisoare pe Galathee să  rămână îi prietenă  şi să o mai ajute în caz de nevoie.
   În cele din urmă Lucia ajunge să fie întreţinută de unul dintre clienţii ei, domnul Jameison, se mută în ţara lui natală, America şi au trei copii. Ea istoriseşte povestea primului ei copil, care este de fapt al lui Casanova.

Arthur Japin s-a  documentat din diferite surse pentru a scrie povestea primei iubiri a lui Casanova din perspectiva iubitei.
  Lucy Jameison (Lucia)  a fost o învingătoare după părerea mea, chiar dacă a decăzut practicând prostituţia, şi-a  păstrat totuşi dragostea pentru Giacomo până în ultima clipă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)