Pianistul - Wladyslaw Szpilman, memorii


sursa desenez.net


" Cum avea să fie purtat războiul ăsta fără acompaniament la pian - cum o să fie?"

Vă avertizez, aceasta este o  altă recenzie din categoria cărților care au ca temă Holocaustul. Abia ce am terminat de citit cartea, aşa că scriu recenzia cât amintirile îmi sunt încă foarte proaspete.

Despre autor 

Wladyslaw Szpilman,  a tărit între anii 1911 şi 2000, a fost un pianist evreu din Polonia. Supraviețuitor al Holocaustului, viața sa a constituit subiect al filmului "Pianistul" din 2002.
După terminarea școlii a mers la Varșovia pentru a studia pianul  la "Școala de Muzică Chopin", unde îi este profesor Jozef Smidowicz, și mai târziu profesorului Aleksander Michalowski. În 1931 pleacă la Berlin, la Academia de Muzică, unde îi este profesor Leonid Kreutzer și Arthur Schnabel la pian și profesorul Franz Schereker . În acest timp el a scris mai multe lucrări pentru pian și vioară. În anul 1935 Szpilman lucrează pentru "Radio Polonia", unde, exceptând perioada războiului, a lucrat până în 1963. În 1946 a publicat cartea sa "Moartea unui oraş" (republicată sub titlul Pianistul), unde și-a scris memorile din perioada 1939-1945. Din 1945, Szpilman a fost solist într-o formație și a avut concerte în Polonia, Europa și America. El și Bronislaw Gimpel au format un duet pentru pian, având un mare succes în anii 1932. Până în anul 1987  a avut peste 2,500 concerte în toată lumea, cu excepția Australiei. În 1936 el și-a început, de asemenea, și cariera de compozitor, având peste 500 de melodii. În aul 1955 a primit premiul Uniunii Compozitorilor Polonezi.
De asemenea, a scris nenumărate piese orchestrale, muzică pentru teatru, muzică pentru copii, precum și muzică pentru film. 
(sursa wikipedia)

Rezumat




Pianistul este o carte de memorii. Memoriile unui pianist polonez evreu care a lucrat la Radio Polonia.

Întâmplările prezentate în carte sunt pur și simplu cutremurătoare, mă duc cu gândul la un film thriller, unul în care Wladyslaw Szpilman se luptă să supraviețuiască.
"În acea ultimă zi petrecută la studioul radio, am susţinut un recital Chopin. Avea să fie cea din urmă transmisiune de muzică în direct din Varşovia. Proiectilele au explodat aproape de radiodifiziune tot timpul cât am cântat, iar clădirile din preajmă luaseră foc. De-atâta zgomot, abia dacă mai puteam auzi sunetul propriului pian."
Memoriile încep cu ocuparea Varșoviei de către naziști. Descrie viața din ghetou alături de familie: părinţi, frate, surori, dar şi evenimentele tragice care au urmat după ce aceştia au fost îmbarcaţi spre tabăra de exterminare de la Treblinka. Nu a mai aflat nimic de ei.
Mai apoi îşi duce viaţa în clandestinitate, chinuindu-se să scape de nziştii care ocupaseră Varşovia. Este ajutat în numeroase cazuri de cunoştinţe, la un momentdat chiar de un ofiţer german, Wilm Hosenfeld.

Am vazut ecranizarea memoriilor, mi-a plăcut, chiar dacă aveam impresia că sunt exagerate.
Acum, după ce am citit cartea, realizez că a fost redată într-un mod chiar realist, aş putea zice, o un realism cutremurător . Realitatea în care tu ca evreu eşti cel vizat, realitate în care orice persoană întâlnită pe stradă îţi e inamic, doar pentru că tu eşti evreu şi considerat proscris.

Urât, oribil, spune-i cum vrei. Ce am citit a fost ca o palmă pentru mine, imaginile transmise, chiar dacă într-un mod cât se poate de degajat, m-au izbit direct în faţă şi m-au dus cu gândul la o carte din genul beletristică. Realizam ulterior că acestea sunt nişte memorii şi că faptele sunt reale.
Cum a putut umanitatea să facă atâta rău semenilor ei? Cum poate să mai facă în continuare aşa ceva?

Din fericire pentru noi, Szpilman a supravieţuit războiului, chiar dacă a trăit şase ani mizeri şi nesiguri.
După ce nemţii au fost înfrânţi, Wladyslaw Szpilman şi-a reluat activitatea de pianist la Radio Varşovia, exact cu piesa cu care s-au întrerupt transmisiile când a început războiul.

"Wladyslaw Szpilman a reînceput imediat să lucreze ca pianist la Radio Varşovia. A reluat transmisiunile de după război cu aceeaşi piesă Chopin pe care o cântase live la radio în acea ultimă zi, în mijlocul bombelor şi gloanţelor artileriei germane. Ai fi zis că Nocturna în diez minor fusese doar întreruptă, pentru scurt timp, astfel încât în intervalul de şase ani Herr Hitler să-şi poată cânta partitura pe scena lumii." - epilog, Wolf Biermann 

Cum să vă spun, citiţi această carte dacă doriţi să aflaţi despre Holocaust. O temă mereu actuală, mereu cu impact comercial, chiar dacă ilustrează o realitate dureroasă şi nedreaptă.
Mai multe nu prea pot să vă spun.

p.s. azi se împlinesc 76 de ani de la Noaptea de Cristal, considerată începutul simbolic al Holocaustului.Cu această ocazie, azi se sărbătorește Ziua Internațională de Luptă împotriva Rasimului și Antisemitismului.
Nu am plănuit să scriu articolul cu această ocazie, dar nimic nu e întâmplător.

Comentarii

  1. super tare recenzia si cred ca romanul este unul cu imagini socante. Am vazut filmul si a fost teribil.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, doar o mica observatie, nu e roman :) sunt memorii

      Ștergere
  2. Unde găsesc și eu sa cumpăr cartea?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)