Am plâns după pisică- pledoarie vieții


"Astăzi, mai mult ca niciodată, viața trebuie să fie caracterizată de o Responsabilitate Universală, nu doar una de la Națiune la Națiune și de la om la om,  ci și de una de la om la toate formele de viață."- Dalai Lama
De fapt n-am plâns după pisică, dar m-am întristat prea tare. Mieunăturile ei îmi creau o stare neplăcută. Una care mă ducea undeva în zona depresiei.
O depresie care m-a transformat într-o pisicuță părăsită în vârstă de câteva săptămâni...

Și pisicuța povestește:


Lumea asta de beton e urâtă, plină de zgomote și gri. Oamenii nu sunt oameni, după cum am observat, sunt mai degrabă niște creaturi bipede care se gândesc doar la propriile dorințe, la propriile  nevoi și nimic mai mult. Ei nu prea se mai interesează de soarta celor neputincioși... de soarta celor care au mare nevoie de ajutor.
De ce ar face asta? Ajutorul acordat unor animale de pe stradă nu e recompensat cu bani în această viață. Dar sigur e răsplătit în Rai!  
Nu știu cum se face, dar am ajuns într-o grădină. O grădină plină de verdeață, umbroasă înconjurată de un gard viu și mărginită de un bloc de beton.
Am stat acolo o zi și o noapate, ascunsă la tulpinile gardului lângă o tufă de trandafiri.  Mieunam, îmi era teamă.
Nu vedeam nimic cunoscut, mirosuri stranii, gălăgie de mașini și mai rău, motani și câini răutăcioși.
Am mieunat din toți rărunchii în speranța că cineva mă va auzi și nu voi  fi singură.Erau mulți în jurul meu, dar nimănui nu-i păsa.
 La un momentdat o fetiță din bloc și-a scos capul pe fereastră și a început să se certe cu mine, îmi zicea să tac pe un ton mândru și răutăcios. Cum să tac când sunt disperată? Cum să tac, toți se poartă ca și cum n-aș exista, deși mă fac auzită.. cum să tac acum când am mai mare nevoie de ajutor?  Cum să tac când sunt lihnită de foame și terorizată?
Voi nu înțelegeți cum e viața din punctul meu de vedere, cum văd eu, un pui de pisică lumea. Dacă eu nu îmi apăr viața nimeni nu o face, nici mama și nici măcar Statul Român, care apără drepturile animalelor (pe hârtie). Dacă voi nu verți să trăiesc, ei bine, eu vreau pentru că e dreptul meu!
Vouă nu vă pasă de micii vagabonzi ai orașului. Știu, știu că am deranjat un cartier întreg cu mieunatul meu agasant, îmi cer scuze. Și mai știu că nu v-a păsat și că abia așteptați să mor sau să mă calce vreo mașină, s-ar fi făcut liniște.
Dar eu am strigat, a fost ultima mea scăpare.
În cele din urmă  o mână m-a rupt de realitatea traumatizantă. M-a scos din grădină... M-au dus niște brațe în blocul gri, am vrut să scap, nu cunoșteam nimic.
Am primit niște lapte, am fost înfășurată într-o pătură și ținută așa o vreme, în brațe. Eram plimbată dintr-o încăpere în alta, nu pricepeam nimic, aș fi vrut să fug... să scap, nu înțelegeam. Tremuram din toți rărunchii, dar era mai bine decât în grădină.
Am ieșit din boc, tot în brațe, înfășurată într-un pled. Am ajuns într-un magazin cu mâncare pentru animale, mi s-a pus un castronel cu hrană sub nas. Eram hămesită. Simțeam că nu mai sunt în pericol... am scăpat. În sfârșit cineva e bine-voitor și cu mine de acum.
În cele din urmă cartierul a rămas liniștit și fantoma strigătelor mele nu-l mai bântuie...

Comentarii

  1. Foarte frumos ce ai scris tu aici. Ce a povestit biata pisicuţă. Şi are dreptate, oamenii sunt răi, egoişti şi mult prea plini de sine. E greu pentru micile fiinţe neocrotite să convieţuiască cu ei, cu noi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema e ca sunt nepasatori. Nu le pasa ca moare un suflet nevinovat si speriat... nu le pasa, chiar daca sunt deranjati, mai repede inchid ochii si geamurile si se prefac ca nu aud. Uneori mi-e rusine ca locuiesc intr-o astfel de comunitate. :( E pur si simplu revoltator cum pisicuta plangea din toti rarunchii si nimeni nu mergea sa o ajute. Ma revolt si mai tare din cauza faptului ca la inceput si eu am fost asa, pana am luat atitudine (si asta pentru ca plansetul ei era agasant si demn de mila.. ). Nu imi place sa aud pe nimeni plangand, cu atat mai putin puiutii de animale.

      Ștergere
  2. Uf, mai ca mi-a venit sa plang cand am citit. Sper ca pisicuta e mai bine acum... Felicitari pentru ca ai luat initiativa! Daca toti ar fi ca tine, lumea ar fi mult mai buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca pisicuta si-a gasit un camin placut si alte prietene de joaca. Sper sa fie bine :) Multumesc

      Ștergere
  3. Ooooh, stim cu totii cat de rai sunt unii oameni si indiferenti. Dragut din partea ta ca te-ai decis sa o ajuti.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cele din urma n-am mai rezista..mda..
      te pup si eu :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)