mi-am ros coatele pe bănci și sufletul în tăcere...



Mi-am ros coatele pe bănci și sufletul în tăcere. Taci și ascultă e motto-ul care ne conduce. Cât de mult pot să tac când în mine e gălăgie? Cât de mult pot să tac?
Noroc că scrisul nu scoate sunete, nu face zgomot dacă nu e citit. Noroc că băncile nu se mai plâng. S-au văietat în anii de școală sub greutatea noastră...acum se vaietă sub greutatea altora. Timpul trece fulgerător, ca dragostea...
Dragostea nu mă mai iubește. Probabil că lipsa ei e un semn, ori eu am uitat să o mai iubesc.
Timpul, dragostea și scrisul nu se pot măsura, se pot doar simți.
Câte simți și ai de spus și toate rămân ascunse. Sufletul e o cămară bine ferecată, din când în când o rază de iubire răzbate subtil printre gratii, dar se retrage repede ca și cum n-ar fi fost. Așa e în cămara din sufletul meu. Dar tot acolo, în liniștea zgomotoasă eu stau întinsă pe o sofa și citesc, poate scriu. Citesc ce au scris alții, citesc ce vor scrie, citesc zâmbete, citesc amintiri, citesc doruri și iubiri.
Încăperea se umple de praf, banca se umple de praf, dar amintirile și iubirile sunt mereu proaspete. Nu m-ar deranja să rămân cu amintirile și cărțile închisă într-un turn liniștit. În turnul acela voi veți rămâne mereu vii și îmi veți povesti la infinit dorurile voastre. Oh, ce n-aș da să fiu nemuritoare! Nemuritori veți fi și voi în amintirile mele!
Culmea, uneori îmi doresc să mor repede, de tânără, dar oarecum subit...iar  acum vreau să fiu nemuritoare. Poate că prin moarte devii nemuritor.

Comentarii

  1. Ce frumos ai spus Bia :o3 "Cât de mult pot să tac când în mine e gălăgie?" te citez, pentru ca exact asa simt si eu. Multumesc mult pentru o astfel de postare, superba!

    RăspundețiȘtergere
  2. Extraordinar ai scris. Mie mi se pare ca ai o viata f frumoasa, plina de lecturi, de vise, de lumina. Cu cat iubim mai mult cu atat vom primi mai multa iubire...
    Orice ne-am dori sa primim sa plece de la noi acel ceva intai, sa ne asiguram ca emitem ce ne dorim sa primim...
    Si negresit vine. :)
    Putem sa-l mai rugam si pe Dumnezeu...:)
    Cauta sa vezi cum se poate obtine nemurirea si cine stie, daca te pasioneaza cu adevarat, poate ca te inscrii si tu la acest maraton cu asemenea premii.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Nemurirea o cautam, poate si involuntar. Prin gandurile, sentimentele si trairile noastre ramanem nemuritori,chiar daca trupeste murim, energiile 'bantuie', de asta e important ca ele sa fie cat se poate de pozitive. :) Dumnezeu, da, trebuie rugat, dar sunt sigura ca stie ce avem de gand si e dispus sa ne indrume in cautari si rataciri.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)