sâmbătă, 12 aprilie 2014

Arta de a (re)citi, pledoarie lecturii


Să scrii e o artă. Să parcurgi de mai multe ori ce ai scris tu sau alții e și asta o artă. Una care cere răbdare și spirit critic, mai ales dacă e vorba de auto-cizelare și control.
Eu nu am foarte mare răbdare să recitesc de prea multe ori ce scriu, mă uit atent să nu fie greșeli, deși multe îmi scapă, și trec mai departe.
 Vladimir Nabokov spunea că "Un cititor bun, un cititor important, un cititor activ şi creativ este un re-cititor." Spun că are dreptate. Eu citesc, dar nu destul. Nu am citit atât de mult în cât să îmi permit să recitesc anumite opere, nici măcar cele care mi-au mers la suflet. Vreau să cred că doar peste ani și ani voi fi în stare să recitesc anumite opere (după ce voi fi citit destul), astfel încât re-lecutrarea lor să fie un deliciu ca la început.
E foarte adevărat că nu e o treabă ușoară să-ți găsești cărțile potrivite, cele care îți vor face plăcere să le citești... consider că dacă citești o carte pe care toată lumea o citește, fără ca pe tine să te captiveze subiectul, e ca și cum ai mânca o mâncare dezgustătoare doar pentru că și ceilalți o mănâncă.
"O lectură... veridică e ca o înălţare. Mută orizontul cu tot cu cititor."- Costel Zăgan.
La fel e de adevărat că e supărător să scrii și să realizezi că lumea nu citește. Să scrii pe blog, să scrii cărți sau articole în presă e ceva înălțător. E minunat să te gândești că articolele sau cărțile vor rămâne undeva arhivate, că vor călători peste generații. Cei ce vor trăi peste zeci sau sute de ani se vor bucura. Stau și mă gândesc, oare cititorii din ziua de azi vor deveni cândva, peste ani buni, scriitori clasici? Își va aminti cineva și de noi, cei timizi, cu condeiul care ne tremură în mână?
Avem noi dreptul să sperăm la așa ceva? Suntem demni de atenția viitoarelor generații? Le vom lăsa ceva prețios? Sau suntem prea tineri și ne gândim doar la prezent? Mda...sunt un suflet mai bătrân decât par, chiar dacă sunt încă tânără.
"Cartea este o rană deschisă, o rană c-un număr infinit de pagini: fiecare cititor propunând un alt leac."- Costel Zăgan
Uneori simt că nu m-am născut în epoca sau secolul potrivit. Uneori simt nevoia să călătoresc, și, pentru că mașina timpului n-a fost inventată, singura portiță spre trecut e cartea.
Istoria din manuale nu mă pasionează, mi se pare obositor să urmăresc toți acei ani. Noi suntem pasionați de substraturi, de viața din spatele paginilor și de viețile oamenilor care ne-au scris destinul ca popor și cultură.
Parcă nu ma intresează că Mihai Eminescu a scris Luceafărul și alte poezii. Dar devine mai interesant când
aflu ce viață tumultoasă a avut: iubirea lui pentru Veronica Micle, până și dependența sa de substanțe interzise cred că îmi trezește interesul. Știu că nu e un model de urmat... dar îmi place să știu că pe lângă imagine, cei pe care am fost nevoită să îi studiez, au fost și ei oameni cu bune și cu rele.
Alt exemplu, unul  haios de data aceasta, este Ion Crangă, un scriitor plin de umor care îmi e drag. A fost preot până când prea-fericiții de la 1800.. aflaseră că Părintele Creangă are anumite abateri și plăceri, și anume: să tragă cu puşca după ciorile din jurul bisericii, să vizioneze spectacole de teatru (considerate un sracilegiu) și chiar și-a făcut o tunsoare ca mirenii, ce nu era în conformitate cu moravurile bisericești. "pentru a căpăta voie să mă fac ia colo un popă prost, cu preuteasă şi copii, prea mult mi se cere!" -Ion Creangă
Acestea sunt lucruri care nu se predau în școli, probabil că dacă s-ar preda așa ceva, opinia publică și mai ales părinții ar fi scandalizați. Profesoara de română, de exemplu, se ferea să ne dezvăluie prea mult din viața lui Eminescu.
Dar nu suntem noi adolescenții și tinerii de azi atrași de lucruri considerate tabu? Dacă aceste detalii ne deschid pofta de lectură, de ce să nu le primim?
Ce drept au cei care fac programa școlară să spele anumite evenimente și obiceiuri neadecvate legate de autorii din manuale? Eu nu rețin datele în care s-au născut marii autori, poeți sau oameni de cultură ai secolelor trecute... dar nu îmi pasă. Oricum, nu intenționez să merg al concursuri de cultură generală cu astfel de tematici. Dar să aflu anumite lucruri despre ei, imediat va face din lectura operelor ceva interesant. Chiar dacă sună a teme pentru bârfă să știu ce fel iubite a avut Eliade, de pildă, poate că astfel voi ști de unde s-a inspirat.
Poate va face din Maitreyi o eroină în ochii mei. Nimeni n-a iubit în cărți atât de inocent și pur ca Maitreyi (cred eu)... o fată supusă, inteligentă și plină de imaginație. O iubesc pe Maitreyi din romanul omonim a lui Mircea Eliade. În schimb, în romanul Dragostea nu moare al Maitreyei Devi, eroina nu mai are același farmec și același mister. Probabil că între ei a fost o dragoste- o chimie-sinceră și involuntară. Cum am putea trăi atâtea iubiri dacă n-am avea cărțile? Cum ar putea fi dragostea în alt fel decât involuntară?
Cărțile mă învață să iubesc. Uneori eu trebuie să învăț să deosebesc realitatea de ficțiune, dar nu mă grăbesc. Am timp, am imaginație și ăsta e unul din atuurile mele, sau cel puți așa îmi place să cred.
"Fiecare formă îşi are originea în imaginaţie. Prin imaginaţie neforma devine formă." - (Cele 12 legi universale ale succesului) de Herbert Harris
Mă bucur să aflu că mari personalități sunt de acord cu beneficiile pe care le aduce imaginația: "Rasa umană este guvernată de propria sa imaginaţie. " -Napoleon Bonaparte
"Iubirea este o pânză oferită de Natură şi brodată de imaginaţie."-Voltaire
"Bunătatea adevărată cere neapărat inteligenţă şi imaginaţie."- Camil Petrescu
Cum să nu citim când oamenii au avut şi înca au atât de multe de spus? Cum să nu citim când ei încă trăiesc prin operele lor şi revin în lumea noastră odată cu personajele care i-au consacrat?
Cum să nu privim frumosul în artă și să-l simțim în muzică?
Mai bine mă opresc aici, am multe de spus, deja încep să pap litere și dacă lungesc... va deveni un text obositor. Nu vreau asta! Lectura trebuie să fie o plăcere și să rămână așa!
(sursă citate- citatepedia.ro)

3 comentarii:

  1. In ziua de azi si sa-ti faci timp sa citesti e tot o arta. Necesita multa vointa sa te rupi zilnic de la treburi, sa uiti o clipa de toate si sa te afunzi intr-o carte. Candva reciteam o carte pana se rupea... Ce vremuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, cred si eu :) pe vremuri lumea citea mai mult, nu aveau tehnologie atat de avansata si poate ca aveau mai mult timp pentru sufletele si cultura lor...

      Ștergere
  2. ooo, am citit biblioteci intregi..acum mai greu...timpul are alta masura :(

    RăspundețiȘtergere

Adaugă un comentariu. Nu uita de bunul simț ;)