Ordinea de zi

 A nins azi, a crescut inima în mine de bucurie, mai ales că a fost o zi plouată şi suflată de vânt în dupămasa asta...
A fost o zi ca toate celelalte, şcoală, după care un drum anevoios până acasă. Ploaia  ne-a lăsat fleaşcă, pe mine dar mai ales pe colegămea, Cristinica. I-am zis să aibă grija la băltoacele din şosea:
- Cristinica, nu sta aşa aproape de marginea trotuarului, că o să vină vreo maşină în viteză prin bălţile alea şi te udă!
-Bine...
"Bine", bine că eu am zis, eu am şi auzit...câţiva paşi mai încolo, pleosc! Cristinica fleaşcă, se uită la mine speriată, dă să scoată o binecuvântare pentru şoferul grăbit.
Mă bufneşte râsul, nu ştiu ce să fac, să râd de ea sau să îl binecuvântam împreună pe vitezoman:
-Cristinica, eu mă duc, că îmi pleacă autobuzul, ceau!
-Ceau, cred că au mai urmat câteva gânduri după....
  Fug în staţie, e demn de notat că umbrela era suflată de vijelie în toate părţile, aşa că am închis-o şi nici nu aveam capişon, nici eu nici colega.
Soseşte autobuzul, ştiu că asta e calea sigură spre succes, adică spre casă.
Deci în concluzie a fost o zi caraghioasă, fără să mai mentionez geamul de la şcoală care se tot deschidea, în ciuda insistenţelor mele şi ale Cristinicăi, una mai scundă ca alta, care ne cocoţam pe scaune ca să-l putem închide.
 
La ordinea de zi mai e şi melodia cu acelaşi titlu, pe care am ascultat-o de dimineaţă la radio, în maşină cu tata în drum spre şcoală.

post scriptum e demn de notat că evenimentele de mai sus au fost prezentate în ordine descrescătoare.